TOB 2016

Ne bucurăm să vă anunțăm că au început înscrierile pentru cel mai așteptat eveniment dedicat pieței bisericești din SE Europei, TOB (Târgul Internațional de Veșminte, Cărți și Obiecte Bisericești) care va avea loc între 6-8 Octombrie la Cluj-Napoca.

De-a lungul celor doi ani care s-au scurs, ne-am concentrat eforturile să aducem plus valoare participanților prin regândirea suprafeței expoziționale, atragerea celor mai importanți jucători autohtoni si străini, precum și crearea unor preturi speciale

Centrul Expo Transilvaniaprin noile investitii facute de Camera de Comert Cluj ramane cel mai potrivit spatiu expozitional din Transilvania.

Promovarea evenimentului vizează în primul rând publicul specializat: preoti, protopopiate și mănăstiri care vor primi invitații și discounturi speciale din partea organizatorilor, reprezentanților magazinelor bisericești, furnizorilor, distribuitorilor etc.

DSC 0601
DSC 0640

Continuăm să avem susținerea partenerilor noștri Orthodoxia-Grecia, Koine-Italia, Gloria-Austria, Sacroexpo-Polonia, care vor participa împreună cu o parte din expozanții lor la TOB. Totodată, și-au anunțat deja vizita companii din Italia, Grecia, Polonia, Serbia, Byulgaria, Spania, Austria și Germania, care sunt interesate de piața din România.

2

PRETURI SPECIALE, MAI MICI CU 15% FATA DE EDITIA PRECEDENTA

Din dorința de a vă sprijini să aveți o prezență cît mai bună în cadrul târgului si de a oferi vizitatorului specializat optiuni cat mai variate, am decis diminuarea pretului standului pentru fiecare expozant.
In plus, colaboratorii nostri fideli vor beneficia de un discount suplimentar.

Dacă doriți să vă rezervați un stand la cel mai mare eveniment din industria bisericească din România, nu ezitați să ne contactați.

Important!

Ocuparea standurilor se va face în ordinea înscrierilor.

Pentru înscrieri și detalii vă stăm la dispoziție.

Echipa Media Scai
tobromania@yahoo.com
0040 31/4315602
0040 740221813
www.targulbisericesc.eu