Târgurile Internaționale Bisericești 2018 – Mulțumim că ne-ați fost alături!

Târgurile Internaționale Bisericești și-au închis porțile pentru încă doi ani. Timp de 3 zile ne-am bucurat să primim vizita în număr mare a preoților, monahilor, credincioșilor și specialiștilor din toate colțurile țării și din întreaga Europă.

Expoziția, pregătită ca de sărbătoare pentru vizitatori, a fost deschisă de bătăile clopotelor prezentate de Turnătoria Blotor, cea mai mare turnătorie din țară, de Jan Felczynski Polonia 1808, turnătoria care a realizat cel mai mare clopot funcțional din lume – 55 tone și Bing Beng, prima firmă de automatizări clopote din țară.

Artiști renumiți și firme mari au răspuns invitației noastre, prezentând clopote, veșminte, mobilier bisericesc, icoane, obiecte bisericești, cărți religioase, sisteme de sonorizare și încălzire, mozaic și vitralii, suveniruri și soluții profesionale de arhivare.

Încă din primele minute după deschidere au sosit în număr mare vizitatorii – delegații venite de la parohiile, protopopiatele și mănăstirile din Ardeal,  dar și din nordul Moldovei sau din sudul țării, alături de consilieri și credincioși.

Peste 4000 de oameni din 16 județe cât și din țări precum Grecia, Polonia, Germania, Austria, Egipt, Finlanda, Italia ne-au bucurat cu prezența.

Mulți dintre ei au venit cu toată familia să-i cunoască pe unii dintre cei mai iscusiți artișți bisericesti, să descopere cele mai noi cărți de învățătură duhovnicească, să cumpere pentru căminul sau familia lor odoare de preț, dar mai ales să admire și să se bucure împreună de frumusețea tradiției bizantine și a neamului românesc.

Dragi vizitatori, acest târg este organizat cu multă trudă special pentru dumneavoastră și pe această cale, noi, echipa de organizatori și expozanții, dorim să vă mulțumim că ne susțineți prin prezența tot mai mare. Vă așteptăm peste 2 ani la o nouă ediție, timp în care vom pregăti un eveniment deosebit, așa cum v-am obișnuit.