Târgurile Internaționale Bisericești 2014, o ediție de excepție

Târgurile Internaționale Bisericești și-au închis porțile pentru încă doi ani. Timp de 3 zile Expo Transilvania a reunit preoți, monahi, credincioși și specialiști nu doar din România, ci din toată Europa.

Expoziția, pregătită ca de sărbătoare pentru vizitatori, a fost deschisă de bătăile clopotului de 3 tone montat la intrare. Artiști renumiți și cele mai mari firme au răspuns invitației noastre, prezentând clopote, veșminte, mobilier bisericesc și statuete, icoane, odoare bisericești, cărți religioase, sisteme de sonorizare și încălzire, mozaic și vitralii, suveniruri și pelerinaje.

A fost prima ediție TOB când a plouat pe toată durata târgului și cu toate acestea, aproximativ 3000 de oameni din 16 județe cât și din țări ca Grecia, Italia, Bulgaria, Ungaria sau Serbia ne-au bucurat cu prezența.

Au venit cu toată familia întrucât pe lângă minunatele obiecte expuse am pregătit şi o mulţime de evenimente speciale pentru ei. Copiii au avut ocazia să picteze icoane pe sticlă, să asiste la demnostraţii de sculptură, să înveţe cum se bate toaca şi ce semnifică ea în viaţa creştină.

Dragi vizitatori, acest târg este organizat cu multă trudă special pentru dumneavoastră și pe această cale, noi, echipa de organizatori și expozanții, dorim să vă mulțumim că ne susțineți prin prezența tot mai mare. Vă așteptăm peste 2 ani la o altă ediție, timp în care vom pregăti un târg de excepție, așa cum v-am obișnuit.