Răsfoiți aici catalogul Ortodox Market, ediția Iunie 2017

Noul număr Ortodox Market, ce va ajunge la sfințiile voastre în cursul săptămânii viitoare, este unul special nu doar prin coperta cu totul deosebită, ci mai ales prin numele noi care își fac debutul în România în paginile catalogului.  Și nu sunt puține.

Mare parte dintre acestea sunt firme cu tradiție din România, Grecia și Serbia, afaceri de familie cu meșteșuguri predate din generație în generație. Veți descoperi și companii de renume care au pentru sfințiile voastre soluții profesionale pentru nevoile parohiei și bisericii.

Totodată, producătorii și distribuitorii consacrați s-au străduit să vă transmită grija și preocuparea d-lor de a vă oferi în permanență ce e mai bun pentru sfințiile voastre și pentru biserică.

În aceeași notă a profesionalismului și lucrului bine făcut îi veți cunoaște în interviul ediției pe cei doi parteneri, Robert Kovacs și Istvan Hitter,  care au fondat Recond Expert, firma specializată în automatizarea și recondiționarea clopotelor.

Vă invităm să-i descoperiți pe fiecare în parte și, de fiecare dată când veți avea nevoie, să-i apelați cu încredere.

 

Premierele ediției:

Kappas Grecia- atelier de broderie bisericească, fondat în 1967

Forjart Reșița – atelier fier forjat manual

Apirotan Grecia – turnătorie de candelabre fondată în 1982

Tzintziovas Grecia – turnătorie de candelabre fondată în 1980

Suprem Service Iași – producător de uși metalice pentru biserică

www.cuprul.ro – producător tablă de cupru pentru acoperișul bisericii

Miele Neomine Brașov – electrocasnice profesionale pentru manăstiri și biserice

IPC Wash Syestems  București – echipamente profesionale pentru întreținerea bisericilor

Versa CNC Bacău – producători CNC-uri pentru sculptură bisericească

Leitz Brasov – producători scule profesionale pentru ateliere de sculptură

Charalampos și Vasilios Kampanopoulos Grecia – maeștri orfevrari, obiecte bisericești unicat

Lumirex Grecia – fir metalic pentru broderie bisericească

Ieratika Giagmouris Grecia – materiale și țesături pentru veșminte bisericești

Benstar  Arad – reprezentant Madeira – ața pentru broderie bisericească

Poliker Cluj – producător var stins pentru frescă