Interviu cu Dumitru Gârea, printre ultimii sculptori bisericești autentici

Deși pare din altă lume, locul unde timpul are „timp”, e chiar în inima Moldovei, la Bacău. Un muntean, de lângă Buzău, pripăşit printre moldoveni odată cu repartizarea comunistă e ultimul făuritor de brâncovenesc autenitic din România. A venit la Bacău pentru o zi şi a rămas o viaţă. E atât de smerit şi de corect în ceea ce face, încât şi lemnul aduce prinos de închinăciune şi dă slavă
lui Dumnezeu. Iar dacă veţi avea o lucrare izvodită de mintea şi sufletul dumnealui, peste 50 de ani vă veţi putea lăuda că aveţi o biserică sculptată de un Brâncuşi al bizantinului bisericesc.

O.M.: Vă rog să ne spuneţi câte ceva despre artistul Dumitru Gârea.

D.G.: De loc sunt din Buzău și după terminarea Facultății de Arte Plastice din București în 1979, secția sculptură, am fost repartizat la Bacău, la întreprinderea Tehnica, care producea mobilă, ca proiectant și designer de mobilier casnic. În același timp eram și profesor de sculptură la Școala Populară de Arte din Bacău. Când am ajuns la fabrică m-au pus să „ucenicesc” la toate secțiile. O săptămână am lucrat la strungul de lemn, una la circular, alta la freză, la furnir, în depozitul de materiale. Anterior am lucrat la Cesarom București unde făceam creație de obiecte sanitare și eram familiarizat cu volumul și cu disciplina unei fabrici. Şi acolo erau creatori foarte buni şi aveai ce învăţa. Unii veneau de la fabrica de porţelanuri Iris din Cluj.

TOT INTERVIUL AICI: http://bit.ly/2gMGIQn