Câștigătoarea concursului din săptămâna 29.03-4.04

Vă mulțumim tuturor pentru mărturiile trimise. Ne-a fost greu să alegem doar una, deoarece toate au fost profunde în intensitatea experienței trăite.

Astfel, candela de perete aurită o vom trimite către d-na Mungiu. Iată și mărturia trimisă:

„Sunt un om care a crescut alături de bunică până la vârsta de 6 ani. Pot să spun că de la ea am învăţat  rugăciunea cu Îngeraşul, Tatăl Nostru, am învăţat că trebuie să fiu un om bun cu ceilalţi să-mi ajut aproapele, să fiu cinstită, să nu mint, să nu fur, să am încredere în Dumnezeu şi în ajutorul Lui. După aceste principii mi-am condus viaţa până într-o zi când disperarea şi neîncrederea au pus stăpânire pe mine ca urmare a disponibilizărilor şi lichidării unităţii la care am lucrat cu atât mai mult cu cât în aceeaşi situatie se găsea şi soţul meu, aveam o familie, un copil care trebuia să meargă la şcoală, o viaţă care s-a  schimbat în rău, prieteni, familie care nu înţelegeau stările pe care eu le trăiam…

Orice încercare de a-mi găsi un loc de muncă era sortită eşecului, zilele treceau iar eu ajunsesem să mă îndoiesc până şi de EL, nu mai aveam răbdare, nu înţelegeam de ce se întamplă familiei mele toate acestea, până când, odată, la ştiri am auzit informaţia că moaştele Sfântului Nectarie sunt aduse în România (anul 2006), că mii de persoane merg să se închine la ele, să se roage pentru sănătate, pentru ajutorarea celor cu nevoi şi că ele fac minuni. Era pentru prima dată când auzeam despre Sfântul Nectarie şi în mintea mea a venit întrebarea: dacă exişti, atunci dă-mi un semn. Nu mică mi-a fost surprinderea când acesta (semnul) a apărut chiar când eu spuneam asta în mintea mea. I-am povestit soţului despre întâmplare, dar bineînţeles că nu m-a crezut, chiar a râs…Din acel moment mi-am dat seama că indiferent de părerile celor din jurul meu Sfântul Nectarie chiar există şi o s-o spun cu tărie până la sfârşit… Am început să caut cărţi şi să citesc despre viaţa Sf. Nectarie, să mă rog pentru ajutor cu mai mare putere.

Nu după mult timp am găsit loc de muncă, aşa cum mă rugam să fie acesta când va fi să fie. Aici am întâlnit oameni care ştiau despre viaţa şi minunile înfăptuite de Sf. Nectarie. După lungi suferinţe şi neînţelegeri viaţa a revenit la normal, am avut puterea să  învăţ multe, multe lucruri noi care mă ajută la tot pasul şi pentru acestea îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Sfântului Nectarie că au fost cu mine şi nu m-au uitat şi nu m-au părăsit niciodată.

Anul acesta am aflat din nou că moaştele Sf. Nectarie sunt aduse în Romania, la Bucuresti şi primul gând a fost că trebuie să ajung acolo ca să-I mulţumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-a dat, să pun un acatist, un pomelnic, pe care le-am scris de acasă. Am reuşit să merg la Bucureşti şi spre surprinderea mea acolo aşteptau mii de oameni, la fel ca şi mine să se roage şi să-I mulţumească. Am aşteptat aproximativ 10 ore care au trecut foarte repede însă am înaintat prea puţin şi trebuia să mai aştept poate încă 15 ore ca să ajung iar meteorologii anunţau schimbarea vremii. Nu am văzut niciodată aşa rând imens de oameni. Pentru a doua zi aveam planificate alte treburi importante şi am hotărât să plec şi să nu mai aştept. Pe de o parte îmi părea rău că nu mi-am îndeplinit visul, pe de altă parte ştiam că Sfântul Nectarie mă vede şi mă ştie şi-mi înţelege decizia… Am plecat fără a lăsa acatistul și pomelnicul pregătite pentru acest eveniment.

La câteva zile după această întâmplare cineva m-a anunţat că moaştele Sfântului Nectarie vor fi aduse la Viziru, foarte aproape de mine şi că pot să merg să le văd şi să mă închin. Nu am cuvinte să exprim toate trăirile pe care le-am simţit şi nici nu mai încape îndoială despre minunile pe care le face Sf. Nectarie. Am ajuns acolo, de la Însurăţei, împreună cu soţul şi o colegă de serviciu, l-am întâlnit în schimb pentru prima dată şi pe Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Casian care de asemenea m-a impresionat până la lacrimi, un om care transmitea o stare de bine şi care a motivat venirea ad hoc în biserică prin faptul că preotul care slujeşte în parohia Viziru de Jos, împlinea 17 ani de la căsătorie.

Bisericuţa era plină de oameni care ascultau în linişte slujba şi care aşteptau cu nerăbdare să se închine la moaşte. Este incredibil cum într-un timp foarte scurt biserica a devenit neîncăpătoare.

Consider că această dorinţă mi-am îndeplinit-o, pe sfert cu propriile puteri şi restul printr-o minune.

Mulţumesc persoanelor care m-au ajutat să-mi îndeplinesc această dorinţă.

Soţul meu, după atigerea moaştelor Sfântului Nectarie, noaptea a visat-o pe mama lui, persoană foarte importantă şi dragă sufletului care i-a spus motivul pentru care a ales ,,să plece” dintre noi şi pentru care el avea multe semne  de întrebare. După această experienţă trăită nu se va mai îndoi niciodată de puterea pe care o are Sfântul Nectarie.

Astfel de momente sunt greu de exprimat în cuvinte şi-ţi dau convingerea că nu suntem singuri şi nimic nu e întâmplător”.